Home | Povești de viață | Care sunt cauzele istorice care au dus la apariția decalajului de dezvoltare dintre România şi Occident
La mijlocul secolului al XIX lea, în timp ce Europa Centrală şi Vestică intrau în primă epocă modernă, cu schimbări politice, sociale şi cu progrese tehnologice remarcabile, Principatele Române abia ieşeau din Evul Mediu, prin reformele lui Alexandru Ioan Cuza.
De fapt, în acel moment istoric Principatele Române erau o societate rurală, dominată de relații economice feudale, cu stăpâni de moșii, obscurantism și sărăcie. Clasa de mijloc, burghezia, cea care a dus la evoluția statelor occidentale era slabă și extrem de legată de realităţile economice impuse de stăpânitorii otomani.
Între Moldova, Ţara Românescă şi statele dezvoltate din Occident exista un decalaj considerabil, din multe puncte de vedere chiar şi de un secol, iar cauzele acestui decalaj au fost dezbătute și prezentate de istorici în lucrări de specialitate, începând de la perioada târzie a afirmării statale a Principatelor şi până la evenimentele petrecute la nivel mondial care s-au reflectat indirect asupra dezvoltării Moldovei şi Ţării Româneşti.
Principatele româneşti s-au închegat târziu ca state medievale independente. Ţara Românească la începutul secolului al XIV-lea, iar Moldova la jumătate aceluiaşi veac. În aceea perioadă, puternicele state occidentale deja păşeau pe drumul centralizării politice, dezvoltaseră o viaţă culturală şi universitară înfloritoare, dar şi un comerţ intens care a dus la dezvoltarea zonelor urbane şi la constituirea unei clase de mijloc bine reprezentate.
Motivele pentru care acest proces de închegare statală s-a petrecut mai târziu în Moldova şi Ţara Românească sunt de asemenea multiple şi ţin inclusiv de contextul politic şi militar din zona carpato-danubiano-pontică. Cu o cultură şi o organizare statală de factură răsăriteană, Principatele Româneşti totuşi se dezvoltă, până către mijlocul secolului al XV-lea sau chiar până la începutul celui următor, într-un ritm satisfăcător.
Deşi cu o urbanizare aflată într-un stadiu incipient, voievozi energici precum Petru I, Alexandru cel Bun sau Ştefan cel Mare, în Moldova, ca şi primii Basarabi, inclusiv Mircea cel Bătrân în Ţara Românească, au consolidat cele mai importante instituţii medievale, precum Domnia sau Biserica, o infrastructură religioasă, juridică, militară şi comercială care au dus la perioade de înflorire pe toate planurile.
Principatele erau tranzitate de drumuri comerciale foarte importante la nivel european pe care circulau mărfuri din Orient, dar şi din Apus, aducând cu sine noi orizonturi.
”Încă din secolul al XIV-lea prin Ţările Române treceau drumuri ale comerţului internaţional la mare distanţă, care legau Marea Neagră de Europa Centrală. Pe aceste drumuri erau tranzitate produse orientale, mai ales mirodenii şi ţesături, precum şi variate produse meşteşugăreşti provenite din Europa Apuseană şi Centrală, mai ales postavuri şi obiecte din metal.
Încă mai importantă a fost acumularea de bogăţie din oraşele săseşti din Transilvania. Cererea acestora a stimulat comerţul la distanţă medie cu bunuri de larg consum din Ţara Românească şi din Moldova, îndeosebi comerţul cu peşte provenit din bălţile Dunării de Jos”, precizează istoricul Bogdan Murgescu în lucrarea ”România şi Europa”.
Acest comerţ a dus la atragerea societăţii româneşti, chiar doar a unei pături destul de puțin numeroase, în cadrul economiei de schimb. Chiar dacă la nivel redus, exporturile reprezentau drumul către dezvoltare al Principatelor.
Unii specialişti sunt de părere că această dezvoltare lentă dar constantă a fost frânată şi chiar oprită în anumite cazuri odată cu instaurarea dominaţiei otomane asupra Principatelor.
Odată cu secolul al XVI-lea, controlul otoman asupra Principatelor a devenit covârşitor iar pretenţiile economice tot mai mari. Ţăranii şi negustorii români erau obligaţi să-şi dea mărfurile otomanilor, la preţurile impuse de ei, mult mai mici decât cele pe care le-ar fi obţinut pe pieţele externe.
Pentru a-şi aproviziona armatele, dar şi capitala, otomanii au impus Ţărilor Româneşti, să acorde întâietate negustorilor otomani şi chiar au interzis exporturile. Pe scurt, românilor li s-a îngrădit libertatea de a alege unde să-şi vândă mărfurile, la preţurile cele mai bune.
”Una dintre răspunderile lor era aceea de a-i ajuta pe negustorii otomani şi levantini să cumpere cantităţile necesare de bunuri la cele mai bune preţuri. Preţurile pentru aceste bunuri şi aşadar răsplata ţăranilor, care erau producătorii acestor bogăţii erau mai mici decât ceea ce ar fi obţinut pe piaţa internaţională
Această legătură economică devenise atât de importantă în
La mijlocul secolului al XIX lea, în timp ce Europa Centrală şi Vestică intrau în primă epocă modernă, cu schimbări politice, sociale şi cu progrese tehnologice remarcabile, Principatele Române abia ieşeau din Evul Mediu, prin reformele lui Alexandru Ioan Cuza.
De fapt, în acel moment istoric Principatele Române erau o societate rurală, dominată de relații economice feudale, cu stăpâni de moșii, obscurantism și sărăcie. Clasa de mijloc, burghezia, cea care a dus la evoluția statelor occidentale era slabă și extrem de legată de realităţile economice impuse de stăpânitorii otomani.
Între Moldova, Ţara Românescă şi statele dezvoltate din Occident exista un decalaj considerabil, din multe puncte de vedere chiar şi de un secol, iar cauzele acestui decalaj au fost dezbătute și prezentate de istorici în lucrări de specialitate, începând de la perioada târzie a afirmării statale a Principatelor şi până la evenimentele petrecute la nivel mondial care s-au reflectat indirect asupra dezvoltării Moldovei şi Ţării Româneşti.
Principatele româneşti s-au închegat târziu ca state medievale independente. Ţara Românească la începutul secolului al XIV-lea, iar Moldova la jumătate aceluiaşi veac. În aceea perioadă, puternicele state occidentale deja păşeau pe drumul centralizării politice, dezvoltaseră o viaţă culturală şi universitară înfloritoare, dar şi un comerţ intens care a dus la dezvoltarea zonelor urbane şi la constituirea unei clase de mijloc bine reprezentate.
Motivele pentru care acest proces de închegare statală s-a petrecut mai târziu în Moldova şi Ţara Românească sunt de asemenea multiple şi ţin inclusiv de contextul politic şi militar din zona carpato-danubiano-pontică. Cu o cultură şi o organizare statală de factură răsăriteană, Principatele Româneşti totuşi se dezvoltă, până către mijlocul secolului al XV-lea sau chiar până la începutul celui următor, într-un ritm satisfăcător.
Deşi cu o urbanizare aflată într-un stadiu incipient, voievozi energici precum Petru I, Alexandru cel Bun sau Ştefan cel Mare, în Moldova, ca şi primii Basarabi, inclusiv Mircea cel Bătrân în Ţara Românească, au consolidat cele mai importante instituţii medievale, precum Domnia sau Biserica, o infrastructură religioasă, juridică, militară şi comercială care au dus la perioade de înflorire pe toate planurile.
Principatele erau tranzitate de drumuri comerciale foarte importante la nivel european pe care circulau mărfuri din Orient, dar şi din Apus, aducând cu sine noi orizonturi.
”Încă din secolul al XIV-lea prin Ţările Române treceau drumuri ale comerţului internaţional la mare distanţă, care legau Marea Neagră de Europa Centrală. Pe aceste drumuri erau tranzitate produse orientale, mai ales mirodenii şi ţesături, precum şi variate produse meşteşugăreşti provenite din Europa Apuseană şi Centrală, mai ales postavuri şi obiecte din metal.
Încă mai importantă a fost acumularea de bogăţie din oraşele săseşti din Transilvania. Cererea acestora a stimulat comerţul la distanţă medie cu bunuri de larg consum din Ţara Românească şi din Moldova, îndeosebi comerţul cu peşte provenit din bălţile Dunării de Jos”, precizează istoricul Bogdan Murgescu în lucrarea ”România şi Europa”.
Acest comerţ a dus la atragerea societăţii româneşti, chiar doar a unei pături destul de puțin numeroase, în cadrul economiei de schimb. Chiar dacă la nivel redus, exporturile reprezentau drumul către dezvoltare al Principatelor.
Unii specialişti sunt de părere că această dezvoltare lentă dar constantă a fost frânată şi chiar oprită în anumite cazuri odată cu instaurarea dominaţiei otomane asupra Principatelor.
Odată cu secolul al XVI-lea, controlul otoman asupra Principatelor a devenit covârşitor iar pretenţiile economice tot mai mari. Ţăranii şi negustorii români erau obligaţi să-şi dea mărfurile otomanilor, la preţurile impuse de ei, mult mai mici decât cele pe care le-ar fi obţinut pe pieţele externe.
Pentru a-şi aproviziona armatele, dar şi capitala, otomanii au impus Ţărilor Româneşti, să acorde întâietate negustorilor otomani şi chiar au interzis exporturile. Pe scurt, românilor li s-a îngrădit libertatea de a alege unde să-şi vândă mărfurile, la preţurile cele mai bune.
”Una dintre răspunderile lor era aceea de a-i ajuta pe negustorii otomani şi levantini să cumpere cantităţile necesare de bunuri la cele mai bune preţuri. Preţurile pentru aceste bunuri şi aşadar răsplata ţăranilor, care erau producătorii acestor bogăţii erau mai mici decât ceea ce ar fi obţinut pe piaţa internaţională
Această legătură economică devenise atât de importantă în